Asociația Fălticeni Cultural organizează în fiecare an, în municipiul Fălticeni, o serie de evenimente culturale care mențin activ publicul iubitor de artă din urbea de pe Șomuz. Așa cum ne-a obișnuit la fiecare sfârșit de an, înaintea sărbătorilor de iarnă, asociația oferă gratuit celor care ajută cultura fălticeneană Calendarul Cultural Fălticenean. În acest an este o ediție „de colecție”, cu grafica realizată de Ștefania Mihăilescu, și în care sunt prezentate, pe lângă informații despre activități culturale, personalități, susținători ai activităților locale, o parte din „Casele personalităților fălticenene”, tablouri realizate de pictorul Gabrel Baban.
În anul 2022, Asociația Fălticeni Cultural ne propune mai multe activități, prima urmând a avea loc pe 15 ianuarie – un spectacolul extraordinar de Ziua Culturii Naționale, urmat de organizarea, în perioada 24 ianuarie – 14 februarie, în cadrul Proiectului „Filmele lui Birlic”, a unor simpozioane dedicate marelui actor. În perioada 17-19 februarie, va avea loc excursia culturală la București „Pe urmele lui Birlic” și, ca în fiecare an, o parte din membrii Trupei de Teatru „Birlic” din Fălticeni vor avea ocazia să evolueze pe scenele unor cunoscute teatre din Capitală, să se întâlnească cu mari actori ai scenei românești, fără al uita pe mare Grigore Vasiliu Birlic, printr-un moment comemorativ de la mormântul acestuia.
Pe 4 martie va avea loc a treia ediție a Balului Vienez de la Fălticeni. Balul se desfășoară sub semnul florii de colț, simbol al generozității. Printre invitații speciali din anii precedenți s-au numărat actori celebri, Cvartetul Passione din București, soliști ai Operei Naționale Române din Iași, trupa de dansatori profesioniști Tango Abrazo & Clio, studenții secției de Coregrafie a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, programele artistice fiind completate de momentele tinerilor debutanți și de actorii Trupei Birlic.
„Balul vienez este un eveniment aparte, care păstrează parfumul epocilor aristocrate și care astăzi reprezintă pretextul pentru eleganță, rafinament și bun gust în compania muzicii de calitate. Și pentru anul viitor ne-am propus să avem invitați de marcă și să nu avem restricții sanitare care să împiedice desfășurarea evenimentului”, a precizat preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural.
Prima școală de bune maniere din Fălticeni
Și proiectul ecologic „Iubesc Fălticeniul Curat – Te rog să faci și tu la fel” va continua și în această primăvară, urmat, în perioada 9-10 iunie, de organizarea etapei de preselecție județeană a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”. Pe 15 iunie, ca în fiecare an, la Catedrala „Învierea Domnului” vom avea slujba de pomenire a marilor personalități fălticenene oficiată de un sobor de preoți, iar după-amiază, spectacolul extraordinar dedicat Zilei Culturii Fălticenene.
„Pe 15 iunie, începând din anul 2011, când a fost și prima ediție a Festivalului de teatru «Birlic», Asociația Fălticeni Cultural a organizat și o primă pomenire a personalităților fălticenene. De atunci această zi importantă pentru noi, românii, s-a transformat în Ziua Culturii Fălticenene pentru că, pe lângă Mihai Eminescu, ne aducem aminte de marii oameni de cultură”, a menționat preotul Liviu Mihăilă.
Tot în luna iunie este anunțată și deschiderea primei școli de bune maniere din Fălticeni.
La sfârșitul lunii august, în perioada 19-21 august, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului de film documentar și de film de scurt metraj „Draga Film Fest”, iar în perioada 22-28 august 2022 se va desfășura cea de a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”.
Sfârșitul anului 2022 este dedicat proiectului umanitar „Mai fericit este a da, decât a lua” (ajutorarea unor copii cu haine noi, jucării și dulciuri), organizării Galei de Excelență „Mai fericit este a da, decât a lua” și spectacolului omagial închinat „Eroilor Revoluției Române” (22 decembrie 2022).
Spectacole de teatru
Și în anul 2022 la Fălticeni vor poposi trupe te teatru cunoscute din țară și din Republica Moldova, dar nu vor lipsi nici noile producțiile proprii ale trupei „Birlic”. În cei 11 ani de când s-a înființat trupa „Birlic”, tinerii actori au urcat pe scenele din România cu 21 de premiere de teatru inedite („Al cincilea anotimp” – regizor Cristina Bacal, în anul 2011; „Karagiale Reloaded”, „Welcome America”, „Împăiați-vă iubiții”, „Crezi c-or să ne bată”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Sandwich cu pui”, „Nu mai sunt iepurașul tău drag”, „Țara asta ține la tine, mă!” – regizor Gheorghe Balint, în perioada 2012-2013; „Despre amor, omor și umor”, „Harap-Alb”, „Trilogia Română” – regizor Ovidiu Cuncea (2014-2017); „Cântarea Cântărilor” – regizor Lorette Enache” (2016); „De-a baba oarba”, „Aproape Labiș”, „O sută de rochii” – regizor Vlad Rădescu (2017-2019); „Jocul de-a vacanța” – regizor Andrei Ciobanu (2017); „Micul prinț” – regizor Vlad Basarabescu (2020); „Flecărerile femeilor”, „Soțul păcălit” (2020) și „Și fluturii sunt liberi” (2021), toate trei piesele fiind regizate de actrița Ana Maria Fasolă, fostă membră a trupei „Birlic”.
Lansările de carte, concurs pentru școlari și liceeni și cinema gratuit
Lansările de carte sunt nelipsite din agenda evenimentelor Asociației Fălticeni Cultural și au loc pe parcursul anului în cadrul celor mai importante manifestări culturale.
Concursul de recitare din lirica românească și universală „Poetul lunii” reunește lunar în municipiul de pe Șomuz recitatori din județ, dar și din județele limitrofe.Este o competiție prin care sunt promovate cultura și lirica românească, contribuind astfel la dezvoltarea orizontului cultural al tinerilor. Un juriu format din profesori de limba și literatura română de la școlile și liceele din Fălticeni răsplătește câștigătorii cu diplome și premii în bani oferite de sponsorii manifestării. Demn de remarcat este că de multe ori această manifestare este susținută cu lucrări care ajung la cei mai buni recitatori de cunoscutul pictor din Gura Humorului Radu Bercea, dar și de unele edituri.
Cinematograful care poată numele actorului Vladimir Găitan este primul cinematograf gratuit din țară. Deschiderea oficială a avut loc în octombrie 2019, cinefilii având ocazia să vadă filme artistice românești mai vechi, dar și premiere. În contextul prelungirii restricțiilor pandemice, cinematograful a rămas închis perioade lungi de timp în ultimii doi ani, dar echipa Asociației Fălticeni Cultural și-a propus reluarea proiecțiilor în anul 2022, în fiecare zi de miercuri, de la ora 17,00, și sâmbăta, de la orele 13,00 și 15,00.
Pe lângă alte activități sugerate de fălticeneni, în fiecare zi de joi, de la ora 17,00, la Sala de spectacole „Draga Olteanu Matei” (din vecinătatea Clubului Copiilor Fălticeni) cei dornici pot participa la numeroase activități, cum ar fi spectacole de teatru ale trupei „Birlic”, proiecții de filme, întâlniri cu diferite personalități.