Nota de plată

A amenințat un polițist și va sta după gratii aproape 5 ani

A amenințat un polițist și va sta după gratii aproape 5 ani
A amenințat un polițist și va sta după gratii aproape 5 ani

Un tânăr din Șcheia, care avea la activ condamnări cu suspendare pentru furt și tâlhărie, și-a pecetluit situația după ce a amenințat un polițist.
Curtea de Apel Suceava a menținut soluția colegilor de la Judecătoria Suceava, iar Ilie Ioan Cuțitariu trebuie să stea acum la pușcărie timp de 4 ani și 8 luni.
Judecătorii i-au revocat și primele condamnări, care erau cu suspendare, iar soluția de joi este definitivă.
Tânărul se află în penitenciar din luna mai a anului trecut, când a fost implicat în ultimul scandal, care i-a adus punerea sub acuzare pentru distrugere și ultraj.
Pe 5 mai 2024, în ziua de Paște, un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Șcheia a intervenit, în urma unui apel la 112, la un scandal din comunitatea romă. Era vorba de o amenințare între doi tineri, iar în timp ce polițiștii făceau verificări a intervenit și Cuțitariu, care aparent nu avea legătură cu scandalul.
Acesta a început să-i adreseze amenințări explicite mai ales unuia dintre polițiști, care anterior îl cercetase într-un dosar de tulburare a ordinii și liniștii publice. Polițistul și-a informat mai departe șefii și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, competent să ancheteze faptele de ultraj.
În continuarea cercetărilor, procurorii au constatat că sunt probe privind amenințarea polițistului, astfel că Ilie Ioan Cuțitariu a fost pus sub acuzare pentru ultraj și arestat preventiv.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut