A amenințat un minor cu un cuțit deși trebuia să se afle acasă, în carantină



jandarmeria
jandarmeria

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Rădăuți a încasat în câteva minute două amenzi, în valoare totală de 2.000 de lei. Totul a plecat de la un apel la 112 din seara zilei de miercuri, 5 ianuarie, când un copil de 14 ani a reclamat că o persoană necunoscută l-a amenințat cu un cuțit în timp ce se deplasa pe stradă împreună cu fratele său. Patrula de jandarmi sosită la fața locului a dat în scurt timp și de individul în cauză. ”Fiind întrebat despre cele întâmplate, bărbatul a început să se manifeste violent față de forțele de ordine, drept pentru care a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, pentru continuarea cercetărilor și soluționarea procedurală a dosarului, obiectul contondent nemaifiind găsit în posesia acestuia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Suceava. Surprizele nu s-au încheiat însă aici. După ce au verificat baza de date, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului, este emisă o alertă de tip „coronavirus asociat”, iar acesta avea obligația să stea în carantină la domiciliu, deoarece era întors recent dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat. Pentru că nu a respectat carantina a primit o amendă de 1.000 de lei, cu aceeași sumă fiind amendat și pentru refuz de legitimare și săvârșirea în public de gesturi obscene.



Recomandări

Polițiști înconjurați noaptea în pădure de hoți de lemne s-au salvat cu focuri de armă. Unul dintre împușcați a fost la un pas de moarte