A ajuns la spital în stare gravă după ce s-a izbit cu mașina, frontal, într-o autoutilitară

Tânărul a fost transportat la spital
Tânărul a fost transportat la spital

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce s-a izbit cu mașina, frontal, într-o autoutilitară. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de duminică spre luni, la ora 02.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E din localitatea Cornu Luncii, un bărbat de 23 de ani din orașul Frasin a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara cu semiremorcă condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Păltinoasa.
Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 23 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 46 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, acestuia și conducătorului auto de 23 de ani li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele