A pierdut controlul

A ajuns la spital în stare gravă, după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară



Un tânăr de 23 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a izbit frontal, cu autoturismul pe care îl conducea, într-o autoutilitară.
Accidentul s-a petrecut în cursul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 02.20, în timp ce tânărul de 23 de ani din orașul Frasin conducea un autoturism pe DN 2E, în localitatea Cornu Luncii. La un moment dat el a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară cu semiremorcă condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 46 de ani din comuna Păltinoasa. În urma impactului puternic, tânărul în vârstă de 23 de ani a fost grav rănit, fiind transportat de un echipaj al ambulanței la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.
Conducătorul auto în vârstă de 46 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, acestuia și conducătorului auto de 23 de ani li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu