Un bărbat de 28 de ani, din comuna Straja, este cercetat de polițiști pentru comiterea a două infracțiuni, după ce a condus autoturismul sub influența alcoolului și a pierdut controlul, intrând în coliziune cu un gard.
Accidentul s-a produs joi după-amiază, în jurul orei 15.00, pe DJ 209G din comuna Straja, în timp ce bărbatul de 28 de ani conducea un autoturism marca Audi A6 cu volanul pe partea dreaptă. La un moment dat el a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, întrând în coliziune cu un gard. În urma impactului, bărbatul de la volan a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „traumatism umăr stâng în urma unui accident rutier, etilism și agitație psihomotorie”. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
El este cercetat acum în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.





