În afara legii

A ajuns la spital după ce a căzut din remorca unui tractor condus de un șofer băut



Un bărbat din Dornești a ajuns la spital miercuri seara, după ce a căzut din remorca unui tractor condus de un localnic care consumase alcool înainte de a se urca la volan. Accidentul a avut loc pe strada Gării din comuna Dornești, când bărbatul de 49 de ani se afla împreună cu mai multe persoane în remorca unui tractor condus de Vasile I., în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate. La un moment dat, în timp ce tractorul cu remorcă a intrat într-o curbă la dreapta la 90 de grade, bărbatul de 49 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind mai multe leziuni. Un echipaj al ambulanței l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, după care a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de contuzie cot stâng, traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial, rămânând internat pentru investigații medicale suplimentare. În spital victima fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din verificările ulterioare făcute de polițiști a reieșit faptul că vinovat de producerea accidentului este șoferul tractorului, care imediat după eveniment a fugit de la locul accidentului. El a fost găsit de polițiști în jurul orei 03.00 la domiciliul său din comuna Dornești, iar după ce a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, bărbatul de 45 de ani aflat la volan a condus un tractor marca Fiat, neînmatriculat, care tracta o remorcă confecționată artizanal, neînmatriculată, în care se afla victima. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge.



Recomandări