A ajuns în arest după ce s-a răsturnat cu mașina și i-a oferit 300 de euro victimei pentru a ascunde producerea accidentului

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

Un tânăr de 19 ani, care s-a răsturnat cu mașina, accident în care a fost rănită o femeie, și apoi a ascuns producerea evenimentului rutier, oferindu-i victimei 300 de euro, a ajuns după gratii.
Pe 30 aprilie, în jurul orei 05.00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17B din comuna Dorna Arini, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un tânăr de 19 ani, din comuna Crucea, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina s-a răsturnat într-un șanț din afara părții carosabile.
Din accident, a rezultat rănirea unei femei de 30 de ani, din municipiul Vatra Dornei. După producerea accidentului, conducătorul auto s-a înțeles cu victima să nu declare la spital că a fost implicată într-un accident rutier și i-a acordat suma de 300 de euro, după care a transportat autoturismul avariat la o persoană din comuna Dorna Candrenilor în vederea efectuării lucrărilor de reparație.
Pe 5 mai, în urma unor activități operative întreprinse, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei s-au sesizat din oficiu cu privire la eveniment, întocmind dosar penal față de tânărul de 19 ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.
Totodată, față de conducătorul auto s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru stabilirea unor măsuri preventive.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri
Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident