În prima zi de Paște

A ajuns în arest după ce, beat, a sustras un excavator și a ieșit la plimbare

A ajuns în arest după ce, beat, a sustras un excavator și a ieșit la plimbare
A ajuns în arest după ce, beat, a sustras un excavator și a ieșit la plimbare

Poliția Vatra Dornei a fost sesizată prin 112, în prima zi de Paște, cu privire la faptul că în satul Dornișoara, comuna Poiana Stampei, un bărbat băut conduce un excavator.
Echipajul deplasat la Dornișoara a identificat un excavator la marginea drumului, lângă el fiind un bărbat care a recunoscut că a condus utilajul pe drumul comunal pe o distanță de aproximativ 800 de metri.
Din anchetă a rezultat că utilajul aparține carierei de piatră ”Îndemânarea” SRL din sat, iar Ioan Daniel C. este angajat al societății.
Din cercetări a mai rezultat că angajatul s-a urcat la volanul excavatorului și a plecat din incintă.
Polițiștii au constatat că cel care a condus excavatorul miroase a alcool, iar aparatul etilotest a indicat rezultatul de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Având în vedere că administratorul societății a depus plângere pentru furt, polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ”furt în scop de folosință” și de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
După audieri, având în vedere cumulul de infracțiuni, polițiștii au dispus ca inculpatul să ajungă în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore.
Ancheta polițiștilor din Vatra Dornei va continua sub coordonarea unui procuror local.

Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său