A ajuns în arest după ce a intrat cu ATV-ul în curtea vecinului și l-a lovit

A ajuns în arest după ce a intrat cu ATV-ul în curtea vecinului și l-a lovit
A ajuns în arest după ce a intrat cu ATV-ul în curtea vecinului și l-a lovit

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Berchișești, a fost pus sub acuzare pentru trei infracțiuni și reținut pentru 24 de ore după fapte grave comise față de un vecin.
Mihai Antonesei este acuzat că, pe 22 mai, a distrus gardul împrejmuitor al locuinței vecinului Viorel V., prin lovirea acestuia cu un autovehicul de tip ATV, după care a pătruns fără drept în locuința acestuia, unde l-a lovit.
În baza unui mandat emis de Judecătoria Gura Humorului, polițiștii au efectuat percheziții la locuința suspectului, la imobilul și anexele acestuia. Polițiștii au ridicat ATV-ul care ar fi fost folosit la comiterea faptei de distrugere și de violare de domiciliu.
ATV-ul urmează a fi inventariat pentru a i se stabili proveniența și va fi examinat criminalistic.
Tânărul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugerea” și „lovirea sau alte violențe” și s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Recomandări

Patru indivizi, reținuți în arest după ce și-au bătut un consătean și au deranjat ordinea și liniștea publică

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni