A adormit la volan și a acroșat două mașini de pe contrasens

Accident pe fondul oboselii la volan, la Vicovu de Sus
Accident pe fondul oboselii la volan, la Vicovu de Sus

Trei adulți și trei minori au ajuns la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier care s-a produs la Vicovu de Sus, după cum am arătat deja pe scurt în Monitorul de Suceava.
Din fericire, nu au fost răniți grav, deși modul în care s-a produs accidentul putea duce la consecințe mult mai serioase.
Din cercetările polițiștilor rezultă că duminică, în jurul orei 17.20, șoferul unui autoturism Volvo, un bărbat din satul Măgura, comuna Ulma, pe strada Calea Bucovinei din Vicovu de Sus, pe direcția de deplasare sat Straja –oraș Vicovu de Sus, pe fondul oboselii, a adormit la volan și a pătruns pe contrasens. Pe sens opus, autoturism Volvo unde intrat în coliziune laterală cu autoturismul marca Volkswagen Golf, după care în coliziune frontală cu autoturismul marca Ford, ambele conduse regulamentar.
Toți cei trei șoferi au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Dintr-un total de șapte persoane implicate în accident, au fost răniți ușor trei adulți și trei minori de 13, 15 și 16 ani

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier