Băut la volan

A acroșat cu mașina o vacă și l-a rănit pe proprietarul acesteia, după care a dispărut



Un tânăr de 22 de ani care a produs un accident, acroșând o vacă și rănindu-l pe proprietarul acesteia, a fost identificat de polițiști în urma căutărilor, după ce a preferat să plece de la fața locului.
Accidentul s-a produs sâmbătă seara, înainte de ora 18.00, pe drumul județean 291A, în zona comunei Zamostea. Un bărbat de 47 de ani, din localitate, se deplasa pe partea dreaptă a drumului, ducând de lanț o bovină pe care o cumpărase. La un moment dat, din spate a venit un autoturism care a acroșat bovina. În urma impactului, vita a suferit leziuni și s-a răsturnat peste bărbat, provocându-i traumatisme la un picior și la o mână. După producerea accidentului conducătorul autoturismului nu a oprit, continuându-și deplasarea de DJ 291A, în direcția orașului Siret. Bărbatul de 47 de ani a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au reușit identificarea conducătorului auto care a provocat accidentul, fiind vorba de un bărbat de 22 de ani, din comuna Zamostea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea înregistrată fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea condițiilor în care s-a produs accidentul și stabilirea cu exactitate a vinovățiilor.



Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir
Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir