A acoperit cu tablă peste 50 de biserici și catedrale din toată țara. I-a plăcut să lucreze la înălțime, să modeleze tabla și să își lase semnătura pe acoperișurile zecilor de biserici pe care, împreună cu echipa sa de tinichigii, le-a „înfășurat” pentru mulți ani de-acum încolo.
După aproape 40 de ani de muncă, ani în care a meșterit „la înălțime”, cu ciocanul de lemn și tabla în palme, pentru a-și întreține familia, a lăsat loc de „bună ziua” pe unde a lucrat, a lăsat și la preț, uneori, mai ales că lucra la biserici, dar nu regretă nimic.
Dacă ar fi să o ia de la început, tot tinichigiu s-ar face și tot pe cupola bisericilor l-ar găsi bătrânețile.
A pus tablă pe biserici din zece județe
Meșterul Vasile Senciuc, născut în localitatea Călinești – Enache, comuna Dărmănești, dar „măritat” în Călinești – Cuparencu, comuna Șerbăuți, după cum chiar el ne-a spus, a început să modeleze tabla, să se împrietenească cu acest meșteșug, care apoi i-a devenit mijloc de existență, încă din clasa a VIII-a. Prima biserică pe care a acoperit-o, în anul 1974, împreună cu alți meșteri ai locului, a fost cea din satul Măriței, atunci când a luat contact cu munca „la înălțime”.
Până în anul 1992, a lucrat ca tinichigiu cu carte de muncă la un atelier, după această dată, muncind pe cont propriu.
Vestea că se pricepe la acoperit case, dar în special biserici, cu tablă, s-a dus din om în om. După ce termina de acoperit o biserică într-un sat, preotul de acolo îl recomanda și în alte sate, astfel că a ajuns să „meșterească” acoperișurile unor biserici nu numai din Suceava, ci și din județele Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Ialomița, Cluj, Vaslui, Botoșani, Mureș.
A lucrat la peste 60 de metri înălțime
Unele dintre cele mai dificile lucrări au fost executate de meșterul Senciuc la catedrala din Slobozia, dar și la catedrala din Cluj, unde a fost chemat special, împreună cu alți trei meșteri tinichigii din Moldova, să îmbrace cu aramă cupola centrală, arcurile laterale și crenelurile catedralei, circa 800 de metri pătrați. La edificiul cultural-religios din Slobozia, suprafața acoperită cu tablă a fost de 2.000 de metri pătrați, lucrare pe care a terminat-o în doi ani. „Am «bătut» tablă de cupru, cu uneltele mele nelipsite: ciocanul de lemn, foarfecele, mașina de nervurat tabla. Nu mi s-a părut greu, pentru că de tânăr lucrez cu tabla, de pe la 15 ani, și cel mai mult îmi place să lucrez la biserici, chiar dacă este mai greu decât la o casă, pentru că se lucrează la înălțime mai mare. De exemplu, la catedrala din Cluj, dar și la clopotnița Mănăstirii Neamț, am lucrat la 66 de metri înălțime”, ne-a povestit meșterul Senciuc, care a mai completat că în ultimii ani a muncit mai puțin pe cupolele bisericilor. „Am mai îmbătrânit”, spune el, dar coordonează lucrările pe care le face fiul lui, Victor Senciuc, împreună cu un alt meșter tinichigiu, Marius Ionașciuc.
Mici accidente… de muncă
De obicei, meșterul Senciuc „se supune” ordinelor date de arhitecții catedralelor sau bisericilor pe care trebuie să le acopere cu tablă de cupru (numit și aramă, un material de culoare roșcată).
Pentru că este o muncă dificilă, Vasile Senciuc ne-a spus că a trecut și prin mici accidente, dar fără urmări grave. „De câteva ori am căzut. Prima dată la Vatra Dornei, de la 8 metri înălțime, și a doua oară la Suceava, când s-a rupt schela. Nu am zăcut mult. După o săptămână am reluat lucrul. M-a păzit Dumnezeu, am fost norocos”, ne-a povestit bărbatul.
Tot el a completat că în cei aproape 40 de ani în care a muncit „la înălțime”, cu ciocanul de lemn și tabla în palme, pentru a-și întreține familia, a lăsat loc de „bună ziua” pe unde a lucrat, a lăsat și la preț, uneori, mai ales că lucra la biserici, dar nu regretă nimic.
Dacă ar fi să o ia de la început, tot tinichigiu s-ar face, și tot pe cupola bisericilor l-ar găsi bătrânețile. La cei 60 de ani pe care-i are, nu se dă bătut, și speră să mai prindă contracte și la alte biserici din țară.
Din „neamul lui ciocan de lemn”
Cu simțul umorului, Vasile Senciuc ne-a spus că, într-un fel, face parte din „neamul lui ciocan de lemn”, acel instrument nelipsit tinichigiului, asemeni unui baros mai mic, cu care îndoiește tabla de aramă. Când a spus neam, s-a referit și la rudele sale care s-au îndeletnicit, mai mult sau mai puțin, cu acest meșteșug: tatăl său a fost fierar, fratele său, Gheorghe Senciuc, a lucrat mai mult la acoperișurile de case, fiul său, Victor, trăiește din meseria de tinichigiu. „Băieții mei cunosc toți această meserie, pentru că în vacanțe veneau cu mine la lucru, dar Victor și-a ales să-și facă un viitor din asta. Are ochiul format, am încredere în el”, a completat Senciuc. După cum se spune că cizmarul n-are papuci, croitorul n-are costum, într-o situație asemănătoare se află și meșterul Vasile Senciuc, care are pregătit material pentru a-și acoperi casa, dar „contractele” (care îi aduc un venit decent în familie) îl țin departe de acoperișul propriei case.
Dăruire, pricepere, seriozitate
Ultima „ispravă” a bărbatului, care a împlinit recent 60 de ani, este acoperișul bisericii-monument „In Memoriam” Suceava, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, de lângă Tribunal. Respectând întru totul indicațiile arhitecților care s-au ocupat de tehnica ornamentală și partea decorativă a bisericii-monument (Constantin Sahlean din Bucșoaia – pictor designer, Vasile Sahlean – inginer, Vasile Piroș), meșterul Senciuc, împreună cu fiul său Victor și cu tinichigiul Marius Ionașciuc a dus la bun sfârșit și lucrarea de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.
„Am observat multă dăruire, pricepere, seriozitate în ceea ce a făcut meșterul Vasile Senciuc, împreună cu echipa sa, la biserica noastră”, ne-a spus preotul paroh Viorel Ioan Vârlan, de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, care este și directorul Fundației „In Memoriam”.
