Patroana unei firme din comuna Vatra Moldoviței este cercetată penal, după ce, susțin anchetatorii, a achiziționat ilegal mărfuri, folosindu-se de cecuri false sau fără acoperire.
În urmă cu două zile, la propunerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a început urmărirea penală față de numita S.P., în vârstă de 48 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de „emitere de cec fără a avea la tras disponibil suficient” și „emiterea unei file cec cu dată falsă sau căreia îi lipsește unul din elementele esențiale”.
Potrivit poliției, patroana cu pricina a emis în data de 6 noiembrie 2006 o filă cec în favoarea unei societăți din Fălticeni, pentru achitarea de mărfuri în valoare de 20.016,99 de lei, fără a avea suficienți bani în cont, la momentul emiterii și, nici ulterior, la introducerea acestuia spre decontare.
„Ulterior, a mai emis 5 file de cec în favoarea altor societăți comerciale fără a le completa cu elementele esențiale prevăzute de Legea 59/1934 (Legea cecului)”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.





