O bătrână din comuna Ulma a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost izbită în plin de un autoturism la volanul căruia se afla, se pare, un individ căruia, cu câteva ore înainte, poliția i-a ridicat permisul de conducere și i-a interzis să se mai urce la volan.
Joi după-amiază, în jurul orei 17:30, pe DJ 209 G, pe raza comunei Ulma, Veronica I., în vârstă de 70 de ani, localnică, a fost izbită în plin de un VW Passat, al cărei șofer, într-o curbă la dreapta, pe un carosabil acoperit cu gheață, a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Victima a fost transportată de urgență la spital, cu leziuni grave.
La volanul autoturismului VW Passat se afla un anume Gheorghe Trifan, în vârstă de 30 de ani, tot din Ulma, individ care, susține poliția, a părăsit locul accidentului, abandonându-și mașina la fața locului.
Polițiștii au aflat că, în aceeași zi, cu câteva ore înainte (n.r.-12:30), Trifan a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție și i s-a reținut permisul de conducere pe motiv că seria de pe autoturism nu era aceeași cu seria de pe certificatul de înmatriculare.
Pe lângă faptul că i-au reținut permisul, polițiștii i-au interzis să se mai urce la volan, eliberându-i dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Polițiștii din Ulma încercau, ieri, să dea de urma lui Trifan, pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.