Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Sucevița, așteaptă în zadar de aproape trei luni de zile să primească diploma care să ateste faptul că a absolvit un curs de calificare în meseria de mecanic auto, curs pe care la urmat prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Grav este că respectiva diplomă îi era necesară pentru un loc de muncă în Germania, iar angajatorul i-ar fi dat ca termen limită pentru trimiterea diplomei finele lui 2012.
Absolvent fără diplomă și cu loc de muncă pierdut
Beniamin Melen, din Sucevița, a mai lucrat pentru respectivul angajator în Germania, iar acum câteva luni de zile acesta i-ar fi solicitat să urmeze un curs de calificare și să obțină o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană. Prin intermediul Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Rădăuți, tânărul a început în vara anului trecut un curs de calificare în meseria de mecanic auto, pe care l-a absolvit pe 18 octombrie 2012. Pregătirea practică a fost susținută la o societate de reparații auto din Rădăuți, după care candidatul a fost examinat de o comisie a Centrului Regional de Formare Profesională Cluj, organism aflat în subordinea Ministerului Muncii.
Tatăl tânărului în vârstă de 25 de ani a declarat: „La puțin timp după examen am început să întrebăm de diplomă, la forțele de muncă la Rădăuți, la Suceava, apoi la centrul de formare de la Cluj. Am fost plimbați de la o persoană la alta și am ajuns până la Ministerul Muncii, însă nu am primit decât promisiuni. La un moment dat ni s-aspus cănu sunt diplome tipărite și pot elibera în loc doar o adeverință de absolvire. Patronul din Germania a spus însă că nu acceptă o simplă adeverință”.
Nu sunt formulare tipizate încă din august 2012
Pentru a clarifica această problemă am luat mai întâi legătură cu reprezentanții AJOFM Suceava. Aceștia cunoșteau situația, însă au precizat că nu pot emite ei diplomele, acest curs de calificare fiind gestionat de Centrul Regional de Formare Profesională Cluj.
Adriana Filip, coordonatorul Serviciului de Formare Profesională din cadrul centrului regional Cluj, a confirmat situația reclamată de sucevean.
„În momentul de față nu există formulare de certificate de absolvire pe care să le scriem. La nivelul centrului nostru, care acoperă zece județe, există peste o mie de persoane în această situație. Aceste formulare tip ar urma să ne fie livrate de la Agenția de Prestații Socile de săptămâna viitoare, după care vom începe să completăm diplomele. Avem absolvenți de cursuri fără diplome încă din august 2012”, a precizat Adriana Filip.
Motivul lipsei acestor formulare nu este foarte clar, fiind legat, se pare, de reorganizarea din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Muncii.
Adriana Filip a mai precizat că absolvenții fără diplome au primit provizoriu adeverințe de absolvire. Cel puțin la nivel național acestea sunt recunoscute în locul diplomelor, iar reprezentanta Centrului Regional de Formare Profesională Cluj susține că la fel ar trebui să stea situația și în cazul locurilor de muncă în străinătate. Ea susține că are exemple concrete de angajatori străini care au acceptat fără probleme aceste adeverințe provizorii, însă a admis, pe de altă parte, că pot fi și cazuri în care agenții economici să accepte doar diploma în original de absolvire a cursului.