A 0-0-a minune a lumii

Am mai văzut meciuri interesante, disputate, tensionate, palpitante, spectaculoase chiar, terminate cu scorul de 0-0. dar ca ăla de alaltăieri seara dintre Benfica și Barcelona zău că nu mi-am imaginat: o asemenea revărsare de ocazii, tot una și una, finalizate prin ratări monumentale, atingând adesea suprarealismul, este nu doar greu ci de-a dreptul imposibil de conceput. De regulă, când un meci se termină cu 0-0, te gândești la apărări-beton prin care nu se trece, după modelul Inter Milan al anilor ’60. Asta, dacă iei drept etalon fotbalul mare. Iar dacă același 0-0 se petrece în cel mărunt, românesc adică, parcă le și vezi pe Gloria Biostrița și Jiul frecând obiectul în cercul de la centru, cu zero șuturi la poartă în timpul regulamentar. Fără prelungiri, că de lehamite și arbitrul fluieră mai devreme. Ei bine, alaltăieri seara nu era supărare nici dacă prelungea cu o oră spectacolul, chit că tot nu s-ar fi marcat vreun gol. Iar dacă ar fi fost ca meciul să se termine 4-4 sau 5-8, scorul nu ar fi mirat pe nimeni. Prin comparație, celălalt sfert de finală, Arsenal-Juventus, deși s-a terminat 2-0, a fost incomparabil mai anost. Vă mărturisesc că am așteptat cu sufletul la gură acest meci, di două motive: mai întâi, îmi doream ca Adi Mutu să se răzbune exemplar pe englezii care l-au tratat mârșav. Iar apoi, ca Juventus să-i desfiguteze pe Arsenal, cei care mi-au eliminat mândrețe de Real Madrid, tocmai când Real-ul pare că se trezește după o somnolență de un cincinal. Din nefericire, Mutu a fost atât de tare marcat de eveniment, încât cea mai reușită acțiune a sa a venit târziu, spre finalul partidei, atunci când… a părăsit terenul! Nu mă pricep eu cine știe ce la hituri d-astea penale, dar expertul Mutu părea să fredoneze chestia cu „Amintirileee mă copleșeeesc / Amintirile mă chinuieeesc”. Mă îndoiesc că Juventus poate întoarce rezultatul, așa că iarăși nu vom avea măcar un laureat al Ligii Campionilor. Care, oricum, ar fi nedrept să ia altă cale decât aceea a Barcelonei, cea care a reușit să ne pună în fața unei noi minuni a lumii: un meci de 0-0 pe care cu siguranță că-l vom povesti, peste ani, și nepoților. Parafrazându-l pe Niki Dumitriu: decât un 2-0 urât, mai bine un 0-0 de basm.