Avocatul Poporului a sesizat CCR privind indemnizațiile acordate copiilor ce suferă de o boală gravă



Avocatul Poporului a sesizat, vineri, CCR, pentru excepția de neconstituționalitate referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, care sunt discriminatorii pentru copiii ce suferă de o boală gravă și care au împlinit 16 ani.Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 26 alin. (11) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, care sunt discriminatorii pentru copiii ce suferă de o boală gravă și care au împlinit 16 ani.„Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile sus-menționate sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 16 din Constituția României, întrucât îi discriminează pe copiii, care au împlinit 16 ani și care suferă de o boală gravă, față de copiii care nu au împlinit 16 ani și suferă de o boală gravă. Acordarea concediului medical și indemnizației doar asiguratului al cărui copil are vârsta până în 16 ani echivalează cu o aplicare rigidă a principiului egalității în drepturi a cetățenilor între categorii de persoane, respectiv copiii cu vârsta până la 16 ani și copiii care au împlinit vârsta de 16 ani. Or, și într-un caz și în celălalt (minori cu afecțiuni grave) legiuitorul trebuie să acorde minorilor cu afecțiuni grave, indiferent de vârsta pe care aceștia o au în cursul minorității, aceleași drepturi la ocrotire și protecție. ”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.Avocatul Poporului a punctat că legiuitorul are obligația constituțională de a reglementa un regim special de protecție și asistență a minorilor și tinerilor„ Avocatul Poporului observă că ceea ce primează este calitatea de minor a persoanei care are absolută nevoie de un părinte pentru perioada în care se luptă cu o boală gravă, criteriul de vârstă fiind unul secundar, care nu poate prevala în raport cu obligația de ocrotire și protecție pe care statul este dator să o asigure minorilor în temeiul art. 49 din Constituție. În considerarea acestui articol, în componenta sa referitoare la minori, legiuitorul are obligația constituțională de a reglementa un regim special de protecție și asistență a minorilor și tinerilor. Or, reglementând aceste aspecte, Avocatul Poporului observă că se creează o discriminare pe criteriu de vârstă a minorilor care se luptă cu o boală gravă în condițiile în care art. 49 din Constituție nu prevede și nu permite nicio altă condiție în afara aceleia ca aceștia să fie minori.”, conform sursei precizate.De altfel, Avocatul Poporului a subliniat că dreptului minorului la ocrotire specială stă consacrat atât la baza statului roman, cât și în Declarația Universală a Drepturilor Omului.„Această consacrare a dreptului minorului la ocrotire specială, sub forma ocrotirii părintelui, fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului roman, prevăzute de art. 1 alin. (2) din Constituție și prevederilor privind ocrotirea copiilor cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în alte pacte și tratate la care România este parte.”, se mai arată în sesizarea Avocatului Poporului.



Recomandări

Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor

Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor
Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor