Casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 doar pentru firmele mijlocii și mari, iar cele mici vor trebui să se conformeze acestei obligații din 1 august 2018, a decis, miercuri, Executivul, informează Mediafax.
Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari și mijlocii, însă se menține termenul pentru contribuabilii mici și, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018. Măsurile au fost stabilite printr-o Ordonanță adoptată miercuri în ședința de Guvern.
Astfel, pentru utilizarea exclusivă a caselor de marcat cu jurnal electronic se introduce un termen comun, 1 iunie 2018, atât pentru firmele mari, cât și pentru cele mijlocii, decalat față de termenele prevăzute în prezent de lege, 1 ianuarie 2018 pentru firmele mari, respectiv 1 aprilie 2018 pentru firmele mijlocii.