Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a precizat miercuri că și-a propus să construiască o relație instituțională constructivă cu președintele Klaus Iohannis, bazată pe „respect, transperanță și corectitudine”. El a menționat că neinvitarea acestuia la Ziua Aviației a fost o „gafă”, scrie Mediafax.”Am constatat diverse moduri de abordare în presă a unui subiect cu privire la care nu aș fi vrut să avem niciun fel de discuții – este vorba de modul în care MApN a pregătit și organizat Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene. (…) Momentul generat în procesul de transmitere a invitațiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviației Române și Forțelor Aeriene a fost o gafă, o situație regretabilă cauzată de disfuncționalități de natură birocratică în derularea procedurilor de protocol”, a spus Țuțuianu.