Salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de CJ, MAJORATE cu 30%

Comisiile reunite de muncă și buget au adoptat, luni, un amendament prin care salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, au fost majorate cu 30% din bugetele locale, urmând ca raportul să fie supus votului plenului, în ședința de marți, informează Mediafax.
„Aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale. De altfel, amendamentul mai operează timp de o lună de zile, după aceea intrând în vigoare legea salarizării unitare primarii vor intra pe alte grile de salarizare, mult mai mari decât sunt în prezent”, a declarat ministrul Muncii, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu, la finalul ședinței comisiilor reunite de muncă și buget care au adoptat cu amendamente OUG nr.9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017.
Președintele Comisiei de muncă, deputatul PSD, Adrian Solomon, a declarat că raportul comisiilor reunite va fi supus votului plenului Camerei Deputaților, în ședința de marți.
Deputatul PNL Corneliu Olar a propus amendamentul prin care salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, au fost crescute cu 30% din bugetele locale începând cu data de 1 aprilie.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie