Peste 200 de persoane s-au înscris până vineri la consultarea de luni organizată de Ministerul Justiției pe proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea codurilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiției, Florin Iordache.”Înțeleg că sunt peste 200 din cei 2.500 care ne-au scris. Toată lumea care a solicitat să participe fără îndoială poate participa. Chiar dacă am stabilit că până astăzi (vineri-n.r.) la ora 12.00 cine vrea să se înscrie, am prelungit programul până în seara asta. Cine dorește să aibă un punct de vedere o să-i primim și o să își spună părerea că e asta e rolul consultării. Sunt peste 200″, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiției.