Senatorul ALDE Teodor Meleșcanu, propus pentru Ministerul de Externe, a mai deținut această funcție atât în Guvernul Văcăroiu (1992 -1996) și în Guvernul Ponta (14-28 noiembrie 2014), în contextul scandalului alegerilor din diaspora, Meleșcanu fiind director al SIE și de patru ori senator, informează Mediafax.
Teodor Meleșcanu a fost și ministru al Apărării (2007),în Guvernul Tăriceanu, dar și ministru interimar al Justiției, timp de o lună, pe fondul scandalului privind numirea Noricăi Nicolai.
Teodor Meleșcanu are 75 de ani, fiind născut în Brad, județul Hunedoara. Teodor Meleșcanu a absolvit Facultatea de Drept a Universtității București, în anul 1964, iar în anul 1973 Universitatea de la Geneva i-a oferit titlul de doctor în Drept Internațional.
Acesta a lucrat în cadrul MAE, începând cu anul 1966, iar în 1898 făcut parte din Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite.


