Instabilitatea stratului de zăpadă din masivul Parâng poate conduce oricând la producerea unor avalanșe, condiții în care salvamontiștii din Petroșani susțin că traseele de creastă din masiv sunt închise, transmite corespondentul MEDIAFAX. Șeful Salvamont Parâng, Remus Popescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că la altitudini de peste 1800 de metri sunt posibile avalanșe.”În masivul Parâng, în zona de creastă traseele sunt închise. Nu recomandăm nimănui un astfel de traseu întrucât sunt posibile avalanșe. Stratul de zăpadă depus nu este stabilizat, este foarte mare, ajunge la 70 de centimetri la cota 1800 de metri, deci traseele de creastă nu sunt recomandate la acest moment”, a precizat Remus Popescu, șeful Salvamont Parâng.