Un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Arad, bolnav de rujeolă, a murit, joi, în Spitalul Clinic Județean de Urgențe, ca urmare a complicațiilor apărute, acesta fiind al treilea caz de deces din județ cauzat de complicații ale bolii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Adolescentul din comuna Covăsânț, județul Arad, a fost internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în data de 16 octombrie, la secția ATI, din cauza stării grave în care se afla, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Este vorba despre un copil de 15 ani cu o boală congenitală de tezaurizare, deci o boală genetică, care are un defect genetic de utilizare a unor structuri ale organismului și se depozitează niște substanțe în creier, ficat, inimă, splină (…) deci organismul este cu o suferință cronică, cu tulburări de dezvoltare somatică, psihică și fizică. A făcut rujolă, niște verișori de-ai lui au avut rujeolă, a făcut și el, a evoluat la domiciului timp de șapte zile, în a șaptea zi a făcut o complicație pulmonară, o bronhompeumonie, iar pe terenul acesta cu deficit imunologic a făcut insufieciență respiratorie”, a declarat corespondentului MEDIAFAX șeful secției Pediatrie 3 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, prof.dr. Dorin Lazăr.





