Deținuții vor fi scutiți de taxa pentru eliberarea actelor de identitate

Persoanele fără venituri aflate în detenție care nu au acte de identitate sau ale căror acte au expirat vor fi scutite de la plata taxei extrajudiciare de timbru, pentru a-și putea exercita dreptul la vot, costurile acestei măsuri fiind estimate la 25.000 lei, informează miercuri Guvernul, citat de Mediafax.Scutirea de taxe se aplică și persoanelor care au fost supuse unei măsuri educative privative de libertate, Guvernul aprobând o completare a Legii nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru în sensul includerii acestor persoane în categoria celor exceptate de la plata taxelor aferente.Astfel, autoritățile publice asigură acestei categorii de persoane toate condițiile pentru a-și exercita în mod liber dreptul de vot, ele având, prin lege, dreptul de a vota în incinta unităților de detenție, precizează Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Sucevenii ale căror cărți de identitate au expirat își pot obține documente noi în preziua și ziua alegerilor prezidențiale

Nicolae Ciucă după decizia CCR în cazul Dianei Șoșoacă: „Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum”