Peste 37.000 de candidați, care au susținut Evaluarea Națională anul acesta, au luat note mai mici de 5 la examen, cele mai slabe rezultate fiind în județele Giurgiu, Teleorman, Mehedinți și Călărași, informează, vineri, Ministerul Educației, citat de Mediafax.
„Situația statistică generală relevă că 111.510 candidați (75%) au obținut medii peste 5, în vreme ce 37.137 (25%) de candidați au obținut medii sub 5. Un număr de 241 de candidați au obținut media generală 10 (cei mai mulți, în județul Iași – 23). Pe tranșe de medii, cele mai multe – 13.533 – sunt cuprinse în intervalul 8 și 8,49”, potrivit unui comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.
De asemenea, potrivit datelor ministerului „rata de participare a fost de 96,7%: 148.647 de candidați prezenți, dintr-un total de 153.673 înscriși”.