Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineața, la un hotel de patru stele din Predeal, 120 de turiști fiind evacuați, incendiul pornind dintr-un vestiar de la demisol, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, toți cei 120 de turiști care se aflau în hotel au fost evacuați.ISU a intervenit cu patru echipaje SMURD și patru autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea incendiului care a fost lichidat.





