Mihnea Motoc a discutat cu Jens Stoltenberg despre pregătirea summit-ului NATO de la Varșovia

Ministerul Apărării Mihnea Motoc s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cei doi discutând despre aplicarea planului de creștere a capacității operaționale a Alianței, agenda summit-ului NATO, evoluțiile din Afganistan și provocările de securitate, informează Mediafax. „În analiza măsurilor de implementare a Planului de creștere a capacității operaționale a NATO (Readiness Action Plan), ministrul Motoc a evidențiat participarea activă a României, prin suplimentarea și îmbunătățirea contribuției la Forța de Răspuns a NATO cu personal și tehnică militară, inclusiv aeriană, precum și prin creșterea semnificativă a numărului de exerciții internaționale desfășurate pe teritoriul național, ceea ce a permis antrenarea militarilor români împreună cu cei din alte structuri ale Forței de Răspuns”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Recomandări

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Deplasări de tehnică militară și trupe pe drumurile și căile ferate din județul Suceava în cadrul unui exercițiu NATO

În Suceava și în mai multe județe din țară vor avea loc deplasări de tehnică militară și trupe pe drumurile și căile ferate în cadrul unui exercițiu internațional