Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat că tânărul rănit în incendiul din Colectiv care a decedat marți, într-un spital din Marea Britanie, va fi repatriat „în regim de urgență”, costurile fiind asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului, informează Mediafax.”Este o legătură permanentă, inclusiv cu spitalul în care, din păcate, s-a pierdut ultima victimă, a 48-a, și repatrierea, așa cum s-a făcut pentru cele două victime decedate la Rotterdam, se va face în regim de urgență, costurile fiind asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului”, a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu, marți, la finalul unei conferințe de presă.Întrebat de jurnaliști dacă vor fi și alte transferuri ale răniților din clubul Colectiv, în următoarea perioadă, în spitale din străinătate, premierul interimar a spus că există o echipă de medici francezi și una de medici germani care aproape au terminat evaluarea pacienților pentru a decide „în ce măsură este oportun transferul acestora în spitale din Marea Britanie și din Germania și Franța”.