PNL: FMI a transmis că un nou Acord nu e posibil. PSD: Sunt trei obstacole, pot fi depășite

Deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu a declarat, miercuri, după o întâlnire a comisiilor de buget cu FMI, că Fondul a transmis că un nou acord „nu este posibil” cu România, în timp ce deputatul PSD Viorel Ștefan neagă o astfel de afirmație tranșantă, dar recunoaște că există trei „obstacole”, informează Mediafax.Delegația FMI a venit în fața senatorilor și deputaților din Comisiile de buget pentru a prezenta concluziile discuțiilor cu Guvernul la finalul misiunii. Potrivit liberalului Gheorghe Ialomițianu, FMI și-a exprimat o serie de îngrijorări cu privire la situația fiscal-bugetară din 2016-2017, existând riscul depășirii țintelor de deficit.

Recomandări

PSD deține președinția a trei comisii de specialitate, PNL – două și AUR – una, în Consiliul Județean Suceava

PSD deține președinția a trei comisii de specialitate, PNL – două și AUR - una, în Consiliul Județean Suceava
PSD deține președinția a trei comisii de specialitate, PNL – două și AUR - una, în Consiliul Județean Suceava

PSD deține președinția a trei comisii de specialitate, PNL – două și AUR -una, în Consiliul Județean Suceava

Viorel Ștefan (PSD): Acordul cu FMI, BM și CE este suspendat temporar, până se găsesc soluții