Liderul rețelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a îndemnat, într-o înregistrare audio, tinerii musulmani din Statele Unite și din alte țări occidentale să comită atentate în aceste zone, informează Mediafax.”Le cer musulmanilor care au capacitatea de a ataca țări ale coaliției cruciate să nu ezite. Trebuie să ne concentrăm pe mutarea războiului în casele și orașele Occidentului cruciat, în special în America”, a transmis al-Zawahiri, potrivit site-ului agenției Reuters, referindu-se la țările care fac parte din coaliția care efectuează raiduri aeriene în Irak și Siria.Liderul rețelei teroriste Al-Qaida a îndemnat tinerii musulmani din Occident să ia ca exemplu atacurile comise de frații Țarnaev și Kouachi în Statele Unite și Franța.Nu este clar când a fost realizată înregistrarea audio, dar referirile la fostul lider taliban Mohamed Omar sugerează că datează de cel puțin două luni. Moartea mollahului Omar a fost anunțată în iulie.Al-Zawahiri a reiterat poziția sa față de rețeaua teroristă rivală Stat islamic, activă în Irak și Siria.”Nu recunoaștem califatul islamic”, nici legitimitatea mișcării Stat Islamic și a liderului acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi, a spus Ayman al-Zawahri, potrivit site-ului agenției Reuters.