Mai multe concerte, o paradă de mașini, o expoziție de antichități și un festival de artă și pescuit sunt câteva din evenimentele care vor avea loc în minivacanța de 1 Mai în stațiunile de pe litoralul românesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit unui comunicat al Asociației Litoral – Delta Dunării, sezonul debutează pe 1 Mai cu o paradă a litoralului românesc, care va reuni autobuze etajate, motocicletele Seawolves, mașinile retro de la Retromobil Club Constanța și masinile de drift de la Smart Driving Series. Evenimentul, organizat de Asociația Litoral – Delta Dunării, are loc între orele 16.00 – 19.00 pe traseul Mamaia – Constanța și retur. Conform sursei citate, vor fi mai multe opriri de traseu, una având loc chiar în fața Primăriei Constanța, unde se vor desfășura un spectacol de dansuri grecești și un flash mob.De asemenea, în minivacanța de 1 Mai, în Mamaia vor mai avea loc petreceri în cluburi și pe plajă, festivalul de muzică electronică Sunwaves, concert Skrillex, în zona Enigma Beach, The Mission 2nd of May cu Luciano, Cesar Merveille, Ernesto Ferreyra, Ezikiel, Felipe Valenzuela, Gianni Callipari, Julietta, tot în zona Enigma Beach.