Conducerea CFR Călători și reprezentanții federațiilor sindicale feroviare au semnat un nou acord colectiv de muncă, valabil până la 30 septembrie, care nu prevede concedieri colective sau tăieri de salarii, angajații urmând să beneficieze lunar și de 10 tichete de masă, informează Mediafax.Organizațiile sindicale semnatare sunt Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial (FNFMC), Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) și Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV).Acordul a fost semnat în cadrul negocierilor pentru încheierea contractului colectiv de muncă.”Federațiile sindicale feroviare și administrația CFR Călători vor continua negocierile pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă”, se arată într-un comunicat al transportatorului feroviar de călători.