Peste 29.000 de angajați din primării și consilii județene intră, vineri, în grevă de avertisment

Peste 29.000 de angajați din primării și consilii județene din 38 de județe ale țării și din București vor face, vineri, grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă și creșteri salariale, a anunțat, miercuri, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), informează Mediafax.Vicepreședintele FNSA, Gheorghe Tănase, a declarat că 29.520 de salariați din 1.853 de primării și 19 consilii județene își vor întrerupe activitatea în intervalul 10.00 – 10.30, când se vor aduna în holurile instituțiilor pentru a protesta.Sindicaliștii spun că au decis să protesteze după ce niciuna dintre solicitările lor nu a fost soluționată de către Guvern.Gheorghe Tănase a precizat că revendicările vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, și creșteri salariale sau aplicarea, începând cu acest an, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Recomandări

Ministerul Finanțelor a alocat peste jumătate din banii necesari pentru plata firmelor care au executat lucrări pentru primării și consilii județene

Teoretic, aproape 20 de primării din județul Suceava sunt astăzi în grevă de avertisment și de luni în grevă generală

Aproape 20 de primării din județul Suceava sunt astăzi în grevă de avertisment

Teoretic, aproape 20 de primării din județul Suceava vor fi, miercuri, în grevă de avertisment și de luni în grevă generală

Angajații din Primăria Suceava cu salarii nete între 1900 și 2900 de lei vor avea o majorare salarială mai mare decât colegii cu venituri mai mari

Angajații Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială, în grevă de avertisment, pentru salarii mai mari și condiții mai bune