25 de ani de la Revoluție: Mii de oameni încă așteaptă soluționarea dosarului Revoluției



La 25 de ani de la Revoluție, cercetările despre „decembrie 1989″ nu au fost, în mare parte, încheiate, continuând să existe semne de întrebare referitoare la oamenii care ar fi fost spatele evenimentelor și, mai ales, la cine este vinovat pentru moartea a peste 1.000 de români, relatează Mediafax. Plimbat de la un parchet la altul și ajuns și pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dosarul Revoluției din ’89 este încă departe de a face lumină în cazul unui subiect rămas sensibil dacă nu pentru o națiune, măcar pentru foarte pentru multe persoane.Procurorii de la Parchetul Militar fac verificări cu privire la filmul evenimentelor din decembrie ’89, după ce în martie au preluat acest dosar de la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Cazul se afla la PICCJ din aprilie 2011, după ce Secția Parchetelor Militare (SPM) și-a declinat competența de soluționare. Anterior, în 2009, cauza fusese preluată de Parchetul instanței supreme de la Parchetele Militare, acolo unde existau câteva mii de anchete, care au fost, în urmă cu cinci ani, comasate într-un singur dosar.”Stabilirea condițiilor și a circumstanțelor în care persoanele care au participat la revoluția anticomunistă au fost ucise sau rănite face obiectul a 4.495 de dosare penale, din care 2.984 dosare au fost analizate de Parchetului Teritorial Militar București și 1.601 de către parchetele militare teritoriale. Din acestea, un număr de 3.135 au avut ca obiect omorul sau atentatul grav la intregritate fizică. În 112 dosare, un număr de 275 de inculpați au fost trimiși în judecată, printre care șase generali, 38 de ofițeri și subofițeri, alți 35 de militari din Ministerul Apărării, 12 generali, 81 de ofițeri și subofițeri și un militar din cadrul MAI și 61 de civili”, s-a precizat într-o adresă trimisă de statul român la CEDO.



Recomandări