Oprea: 63 de localități din 10 județe sunt afectate de inundații. O persoană este decedată, iar alte patru dispărute

Hidrologii au emis o avertizare COD ROȘU de inundații în județele Argeș, Vâlcea, Olt și Teleorman, valabilă de miercuri până vineri după-amiază, alte zece județe fiind atenționate cu cod portocaliu. Pe cele două râuri pot fi depășite cotele de pericol, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior. Circulația rutieră este blocată pe mai multe drumuri din județele Vâlcea, Hunedoara și Argeș, din cauza viiturilor și a alunecărilor de teren, informează Mediafax.Oprea a precizat că marți s-a intervenit în 63 de localități din județele Alba, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și Sibiu, unde au fost peste 1.100 de locuințe inundate. Vicepremierul a precizat că, în urma viiturilor, o persoană din județul Argeș a decedat, iar alte patru, dintre care două din Vâlcea și câte una din Argeș și Teleorman, sunt date dispărute. Echipele de intervenție ale Ministerului de Interne au reușit să salveze aproximativ 400 de persoane care au rămas izolate sau erau în pericol, dintre care 210 din localitatea Vaideeni, județul Vâlcea. Persoanele evacuate au fost cazate fie în spații puse la dispoziție de autoritățile locale, fie la rude.Trei elicoptere ale Ministerului de Interne au intervenit pentru salvarea a peste 60 de persoane, misiuni aeriene având loc în județele Gorj și Vâlcea.

Recomandări

Ilie Bolojan: „Guvernul va oferi sprijin financiar pentru persoanele afectate de inundații, dar și pentru refacerea infrastructurii din Suceava și Neamț”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense

Șoldan: persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava vor primi sprijin din partea Consiliului Județean