Ponta: Eu nu am avut replici cu Rogozin. A existat un schimb între el și Băsescu pe teme alcoolice

Premierul Victor Ponta a declarat că el nu a avut niciun schimb de replici cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin și că un astfel de schimb de cuvinte a existat între președintele Traian Băsescu și oficialul rus, dar nu la nivel oficial, ci „pe teme alcoolice”, informează Mediafax.El a răspuns astfel întrebat de presă dacă a discutat cu secretarul general al NATO, aflat la București, și despre schimbul de replici avut la nivel oficial cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin.”Eu nu am avut niciun schimb de replici cu Rogozin, a avut Băsescu și nu a fost un schimb oficial, a fost un schimb pe teme alcoolice”, a spus Ponta.Rogozin a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spațiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat vineri la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziștilor.

Recomandări

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Inedită lansare a albumului foto „În căutarea timpului avut” de Ema Motrescu, în locul numit „Libertate”