Contestația lui Cristi Borcea împotriva condamnării, respinsă definitiv de Curtea de Apel București

Contestația lui Cristi Borcea prin care a cerut anularea condamnării la șase ani și patru luni de închisoare, în dosarul transferurilor de jucători, a fost respinsă definitiv de Curtea de Apel București, informează Mediafax. Judecătorii Curții de Apel București au respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de fostul președinte executiv al FC Dinamo Cristian Borcea. Prin aceeași decizie, instanța l-a obligat pe Borcea să plătească 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.Decizia instanței a fost luată în 25 aprilie și este definitivă. Borcea nu mai are altă cale de atac a hotărârii de condamnare la șase ani și patru luni de închisoare, dispusă în dosarul transferurilor de jucători.Și contestațiile în anulare depuse de frații Ioan și Victor Becali au fost respinse de Curtea de Apel București, în 11 aprilie.Curtea de Apel București i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, iar pe Gigi Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.Cristian Borcea și frații Ioan și Victor Becali sunt încarcerați la Penitenciarul Slobozia, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica și George Copos execută pedepsele la Penitenciarul Rahova, iar Gigi Nețoiu este închis la Penitenciarul Craiova, toți având regim închis de detenție. Jean Pădureanu execută pedeapsa în regim semideschis, fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Recomandări

Sentință în cazul accidentului cu doi morți, de acum opt ani, din intersecția de la Nordic. Tardivele condamnări nu sunt nici măcar definitive

Sentință în cazul accidentului cu doi morți, de acum opt ani, din intersecția de la Nordic. Tardivele condamnări nu sunt nici măcar definitive

Încă un hoț din gruparea care a dat spargeri la pont în zona Rădăuți a ajuns la pușcărie, condamnat definitiv