Un bărbat a murit după ce a căzut sub metrou la stația Eroilor din București

Un bărbat a murit, duminică dimineață, după ce a căzut sub metrou la stația Eroilor din București, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București.
Incidentul s-a petrecut pe linia Eroilor-Unirii și a fost semnalat la 112 în jurul orei 8.45, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile.
Conducătorul trenului a relatat că bărbatul i-a ieșit practic în față pe linie, fiind astfel vorba, cel mai probabil, de o sinucidere.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București și SMURD, care au constatat decesul bărbatului.
„Deocamdată, nu știm vârsta bărbatului. Nu a existat, inițial, contact vizual cu victima, ea nerăspunzând semnalelor noastre sonore. Bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind tăiat”, a mai spus Daniel Vasile.
Circulația metroului este blocată temporar pe linia pe care s-a produs accidentul.

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Consilierul USR Mihai Anghelea a solicitat conducerii Primăriei Suceava o verificare a stării de funcționare a tuturor hidranților din municipiu