PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acțiunile Guvernului și Parlamentului din România

Conducerea PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acțiunile Guvernului și Parlamentului din România pentru a preveni orice abatere de la statul de drept, după recentele evoluții politice de la București, potrivit unui comunicat al popularilor europeni, informează Mediafax.Președinția Partidului Popular European, care s-a întrunit miercuri, la Bruxelles, este „îngrijorată de încercările coaliției guvernamentale române, formată dn PSD și PNL, de a dezincrimina corupția politică din România”.PPE critică încercarea de a schimba Codul Penal, apreciind că inițiativa reprezintă „un atac direct asupra statului de drept” și „o continuare a tentativelor anterioare ale PSD și PNL de a afecta funcționarea sistemului judiciar dub România”.În opinia popularilor europeni, încercarea de a nu-i mai trage la răspundere pe președinte, pe parlamentari și pe avocați pentru abuz de putere, mită, conflict de interese și alte acte de corupție este împotriva principiiilor fundamentale ale statului de drept. PPE mai notează că tentativa de a oferi superimunitate parlamentarilor și de a elimina incompatibilitățile, refuzul de a aplica sentințele Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazuri de incompatibilitate și încetarea mandatelor, precum și modificarea Constituției fără a ține cont de statul de drept și democrație și încălcând voința suverană a poporului reprezintă „alte schimbări prin care executivul și majoritatea parlamentafră a USL au încercat să încalce statul de drept”.

Recomandări

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Produsele tradiționale și obiceiurile atrag un număr mare de vizitatori la standul Bucovinei de la Târgul de Turism al României

Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea solicită Guvernului și Parlamentului eliminarea „obligațiilor inutile” impuse IMM-urilor