Moscova speră într-o „cooperare mai consistentă și reciproc avantajoasă cu România”, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a 18 ambasadori în Rusia, informează Mediafax.”Ne așteptăm la o cooperare mai consistentă și reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiți să colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice și umanitare”, a declarat Putin, potrivit comunicatului publicat pe site-ului președinției ruse.Vladimir Putin a primit, joi, scrisorile de acreditare din partea a 18 ambasadori în Rusia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Aleksandrov a Palatului Mare de la Kremlin.Printre cei 18 ambasadori s-a aflat și cel al României, Vasile Soare, a cărui acreditare a fost semnată de președintele român, Traian Băsescu, la 3 septembrie. Vasile Soare a primit în 18 iunie avizul comisiilor parlamentare de politică externă pentru postul de ambasador al României la Moscova.Soare, director în Centrala MAE la Direcția Europa de Est și Asia Centrală, a mai fost între 2002 și 2008 ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan.


