Tinerii șoferi nu percep că-și pun viața în pericol, 30% au condus cel puțin o dată băuți



Tinerii șoferi asociază consumul de alcool la volan cu suspendarea permisului sau implicarea într-un accident rutier, dar nu percep pericolul asupra propriei vieți, 30% dintre ei recunoscând că au condus cel puțin o dată sub influența alcoolului, potrivit rezultatelor unui studiu sociologic.
Studiul, coordonat de sociologul Septimiu Chelcea, a fost realizat de Cult Market Research, în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie 2010, pe bază de focus grupuri și anchetă prin chestionar aplicat pe un eșantion de 1001 repondenți, din mediul urban, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX.
Rezultatele arată că 30 la sută dintre tinerii șoferi români de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au condus cel puțin o dată sub influența băuturilor alcoolice.
Tinerii recunosc că cel mai adesea conduc sub infuența alcoolului atunci când pleacă noaptea din club, deoarece cred că șansele de accidente sunt mai mici datorită traficului redus. Cel mai însemnat pericol pe care tinerii îl asociază consumului de alcool la volan este suspendarea permisului sau implicarea într-un accident cu un alt șofer în stare de ebrietate dar nu percep faptul că ei înșiși pot pune în pericol viața lor și a celorlalți participanți la trafic, chiar și în cazul consumului unei cantități mici de alcool, potrivit studiului.
Pe fondul acestui comportament, în cursul anului 2010, accidentele de circulație în care alcoolul a fost cauză concurentă au reprezentat șapte la sută din total accidentelor grave de circulație (645), conform Poliției Rutiere Române, numărul fiind într-o ușoară scădere față de cel din 2009.
„Din analiza evoluției accidentelor grave de circulație, rezultă că evenimentele în care alcoolul este cauză concurentă, sunt mai numeroase în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 23 de ani”, a declarat Comisar șef Lucian Diniță, Directorul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la lansarea aplicației ZeroLaMie, care își propune să-i ajute pe șoferi să conștientizeze faptul că alcoolul și șofatul sunt incompatibile.
De asemenea, anul trecut INML a efectuat 3.538 de testări de alcoolemie, din care 3.513 la solicitarea poliției, iar cei mai mulți șoferi testați (1.308) au înregistrat o alcoolemie cu valorile între 0,80 și 2 g‰.
Aplicația ZeroLaMie, lansată de Ursus Breweries în cadrul campaniei „Află-ți echilibrul!”, alături de Poliția Rutieră Română și Institutul Național de Medicină Legală, este disponibilă prin SMS la 1267 și pe mobile web la www.desprealcool.ro/zerolamie. Cu ajutorul ei, șoferii pot afla timpul estimat în care alcoolul se elimină din sângele lor.
„Șofatul sub influența alcoolului este periculos, indiferent de cantitatea de alcool în grame la litrul de sânge. Alcoolul afectează o serie de funcții ale corpului, cum ar fi claritatea vederii și timpul de reacție, aspecte foarte importante pentru un șofer. De asemenea, alcoolul afectează judecata conducătorului auto, care devine tentat să depășească limitele de viteză, mai ales în cazul alcoolemiilor mici. Indiferent de ce metodă folosesc șoferii pentru a estima timpul în care se pot urca din nou la volan, fie ea mai mult sau mai puțin științifică, toți trebuie să țină cont de faptul ca alcoolul, oricât de puțin și șofatul nu merg împreună”, a declarat prof.univ.dr. Dan Dermengiu, Directorul General al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.