Aproximativ 40 de copii instituționalizați și copii provenind din familii sărace de la Centrul de Servicii Sociale din Gura Humorului, elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți, de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni și voluntari ai Asociației „Euroactiv” au fost recent într-o excursie la Oradea.
Totul a fost organizat de Asociația de ajutorare a copiilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție Suceava și de Universitatea Oradea. Copiii au avut poate unica ocazie să viziteze Peștera Urșilor, Muzeul Țării Crișurilor și alte obiective turistice din țară. Cazarea a fost oferită gratuit de Universitatea din Oradea.
Excursia face parte din Campania socială „Să aducem copiii la școală”, ediția a IV-a, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. În perioada 18-24 septembrie 2023, organizatorii campaniei „Să aducem copiii la școală” vor împărții ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din comunități defavorizate, sprijiniți de elevii Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni și de sponsorii campaniei sociale: SC Rocast Nord SRL, Grupul de Firme Orizont Suceava.
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii. 2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste. 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul. 4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.