Mort de beat, un șofer a tamponat două mașini și a vrut să fugă, dar a fost imobilizat de un polițist aflat în timpul liber

etilotest
etilotest

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Dolhasca, a fost protagonistul unui eveniment care i-a adus un dosar penal. Miercuri după-amiază, după ce a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, Vasile Grosu s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf care era parcat în zona centrală a orașului, între un autoturism marca Skoda și unul marca Porsche. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, în timp ce încerca să plece din centru, șoferul a lovit cele două mașini. Totul a fost observat de un agent de poliție aflat în timpul liber. Acesta și-a anunțat colegii și până la sosirea acestora l-a imobilizat pe șoferul care abia se mai ținea pe picioare. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției Dolhasca, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a-i fi luate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Numai că, la spital, șoferul a refuzat să dea probe de sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Recomandări

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice