3 ani de închisoare după ce i-a înfipt furca în abdomen fratelui său



3 ani de închisoare după ce i-a înfipt furca în abdomen fratelui său
3 ani de închisoare după ce i-a înfipt furca în abdomen fratelui său

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din satul Sasca Mare, comuna Cornu Luncii, a ajuns în Penitenciarul Botoșani, în urma unei condamnări la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, sub forma tentativei de omor. Tânărul i-a înfipt fratelui său o furcă în abdomen, provocându-i leziuni grave.
Pentru Dumitru Mihai Manolache această sentință a venit probabil ca o grea lovitură după ce inițial prima instanță, Tribunalul Suceava, îl condamnase cu suspendare.
Manolache făcuse chiar apel la Curtea de apel Suceava, față de pedeapsa de 3 ani de închisoare, suspendată pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Apel au făcut și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au solicitat înlăturarea suspendării executării pedepsei.
Magistrații de la Curtea de Apel au admis apelul procurorilor și au decis ca pedeapsa de 3 ani de închisoare să fie executată în penitenciar.
Pe 10 mai, în baza mandatului, polițiștii de la Secția Rurală Mălini l-au ridicat pe condamnat de la domiciliu și l-au condus în penitenciar.
În martie 2020, tânărul, atunci în vârstă de 23 de ani, s-a luat la ceartă cu fratele său, pentru că primul a avut un conflict cu mama lor, iar el a sărit în apărarea ei. Spiritele s-au încins, iar agresorul s-a înarmat cu o furcă, pe care i-a înfipt-o fratelui său în abdomen.
Victima a suferit o leziune gravă, cu perforare de organe, care a necesitat intervenție chirurgicală și zeci de zile de îngrijiri medicale. Mai mult, medicii au constatat punerea vieții în pericol, astfel că s-a făcut încadrarea pe tentativă de omor.



Recomandări

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava