Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 1 apr 2023 - Anul XXVIII, nr. 76 (8300)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Pereții interiori ai Școlii Gimnaziale Baineț, pictați cu ajutorul Fundației Umanitare ASSIST

Duminică, 2 Aprilie 2023 (14:24:59)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

În perioada februarie-martie 2023, voluntarii Fundației Umanitare ASSIST s-au alăturat membrilor comunității și altor organizații din Suceava pentru a picta pereții interiori ai Școlii Gimnaziale Baineț, comuna Mușenița.

Această inițiativă, denumită „Stare de bine în școală”, ne-au spus voluntarii ASSIST, are scopul de a reduce abandonul școlar în comunitatea rurală din Mușenița, de a încuraja elevii și profesorii să participe cu drag la actul educațional și să creeze împreună un spațiu plăcut de învățare.

„În fața unui număr tot mai mare de copii care renunță la școală în comunitățile rurale, Fundația Umanitară ASSIST a decis să ia măsuri și să se implice activ în sprijinirea educației. Mediul înconjurător poate avea un impact puternic asupra motivației copiilor de a învăța și de a continua să meargă la școală. Prin urmare, echipele de voluntari s-au mobilizat și au pictat împreună cu membrii comunității locale pereții școlii în culori vii și motivante, creând un mediu vesel și îmbietor pentru elevi”, au transmis reprezentanții fundației. La Școala Gimnazială Baineț învață aproximativ 80 de copii, iar această inițiativă a fost primită cu bucurie de toți membrii comunității.

 

·        Plan de acțiune

Am aflat de la voluntari că proiectul „Stare de bine în școală” a început pe 17 ianuarie 2023, când membri ai Fundației Umanitare ASSIST au mers prima dată în vizită pentru a vedea școala și a identifica nevoile. Astfel, a fost realizat un plan de acțiune, alături de membrii comunității, de profesori și alături de Maria Cernovschi, din partea Consiliului Local Mușenița. Ulterior, la Școala Gimnazială Baineț a ajuns o echipă de design și implementare a proiectului. Administrația școlii a pregătit spațiul, astfel încât pe 25 februarie s-au realizat primele picturi de către voluntarii organizațiilor participante la campanie. Proiectul „Stare de bine în școală” a fost posibil datorită sprijinului și colaborării profesorilor, a comunității locale, care au completat și au continuat lucrările, adăugând culoare și viață pereților școlii, în conformitate cu planul inițial.

 

·        Împreună pentru o comunitate mai educată

La eforturile de redecorare s-au alăturat și alți membri ai comunității, printre care învățători de la alte școli, absolvenți ai Școlii Gimnaziale Baineț și companii locale: Varosi Impex a pregătit mobilierul, Ferochim a donat materiale de lucru (var, pigmenți, pensule etc.), iar La Cost a adus mâncare la evenimentul de încheiere. Fiecare a contribuit la misiunea de a oferi elevilor un spațiu care să îi motiveze să învețe și să reducă abandonul școlar din comuna Mușenița.

Prof. Elena Panfilov a spus despre partenerii implicați în proiect: „Ei ne-au determinat să facem o schimbare majoră de atitudine, să ne implicăm activ. Ei au aprins scânteia, iar noi am realizat că schimbarea pe care vrem să o vedem trebuie să pornească de la noi, iar curajul de a visa este ingredientul principal, însă trebuie să ai parte de parteneri pe măsură!"

 

·        Final de proiect

Evenimentul de încheiere al campaniei „Stare de bine în școală” a avut loc pe 11 martie 2023. Fundația Umanitară ASSIST, Asociația Hope 4 Humanity și Asociația Culturală „Sf. Mitropolit Dosoftei” Suceava (fondator și președinte pr. prof. Justinian A. Cojocar) au lucrat cot la cot cu copiii din școală și au dus la bun sfârșit lucrările propuse.

La festivitatea de încheiere au luat parte și directorul școlii, prof. Ioan-Arec Chisiliciuc, prof. Elena Panfilov, primarul comunei Mușenița, Radu Florin Tudoran, pr. Gheorghe Filimon, paroh al Bisericii Ortodoxe din Baineț. Fundația Umanitară ASSIST își propune să sprijine educația în comunitatea din județul Suceava și să aducă schimbări pozitive pentru generațiile viitoare. Imagini din timpul desfășurării proiectului: https://www.facebook.com/watch/?v=574002781167680&ref=sharing

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pereții interiori ai Școlii Gimnaziale Baineț, pictați cu ajutorul Fundației Umanitare ASSIST.
 Vizualizări articol: 1257 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Pereții interiori ai Școlii Gimnaziale Baineț, pictați cu ajutorul Fundației Umanitare ASSIST0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei