Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, Shopping City – Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și Școala de Dans InteRob Studio, Asociația ”Plai Străbun”, Asociația ”Alecs Group”, Asociația ”Dascăl și Artist”, Centrul ”Cu și Pentru Tine”, organizează în data de 11.03.2023 Concursul județean „Miss & Mister Bucovina” – ediția a IX-a, la Shopping City Suceava.
Concursul județean „Miss & Mister Bucovina” – ediția a IX-a va avea loc la Shopping City Suceava, sâmbătă, 11.03.2023, începând cu ora 16.35.
Evenimentul constă în desfășurarea finalei liceelor, unde și-au confirmat participarea elevi din 14 unități liceale, ce au obținut titlul de Miss & Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu din județ.
Și-au confirmat participarea perechile finaliste de la următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul ”Andronic Motrescu” Rădăuți, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava.
Concurenții vor parcurge 5 probe alese minuțios de organizatori.
Sponsorii care au făcut posibil organizarea acestui frumos eveniment sunt: Shopping City Suceava, Alka București, Market Albina, SC Savcom SRL, Tipografia PromoArt, Grup Mușatinii Suceava, Florăria Iris Suceava, GravExpert, Sport Center Suceava, Restaurant Latino Suceava, Grup Orizont SA, Salon Beauty by Studio Raluca Filimon, Pensiunea Bucovina ”Plai Străbun” din Cacica, Școala de Televiziune ”Education ON”, Vali Șoldan – Fotograf.
Juriul acestei ediții va fi coordonat de doamna prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector școlar de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
EUROACTIV