Atleții Claudia Ionela Costiuc și Alexandru Prâsneac, care concurează cu dublă legitimare CSM Dorna Vatra Dornei – CSM București, au participat la sfârșitul săptămânii trecute la concursul internațional Bratislava Atletism Indoor Ellan, în Slovacia. Tinerii atleți dorneni s-au numărat printre medaliații întrecerii, clasându-se pe locul al treilea în probele de 800 de metri.
„Sunt încântat de evoluția sportivilor mei care, după un cantonament greu, efectuat la Băile Felix, au reacționat frumos la primul concurs indoor al anului. Programasem inițial participarea la o altă competiție, în Belgia, dar am renunțat în favoarea meeting-ului din Slovacia și am procedat bine. Pentru noi este extrem de important să pregătim cât mai bine Campionatul Național Indoor de Seniori și Tineret. Aș vrea să mulțumesc pentru susținere cluburilor CSM Dorna Vatra-Dornei și CSM București, cât și sponsorului Apa Bucovina” a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Atleții dorneni au urcat pe podium în Slovacia.
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii. 2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste. 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul. 4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.