Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 28 sep 2022 - Anul XXVII, nr. 228 (8145)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

85 de percheziții în tot județul la traficanții de material lemnos. Sunt vizate și mai multe ocoale silvice

Miercuri, 28 Septembrie 2022 (09:01:00)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Nu mai puțin de 85 de percheziții au loc în ziua de miercuri în mai multe locuri din județul Suceava. Anchetatorii vizează destructurarea unor rețele de traficanți de material lemnos, iar din informațiile pe care le deținem sunt vizate și mai multe ocoale silvice. Acțiunea este una la scară mai mare și, în total, se efectuează 146 de percheziții la nivel național sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Celelalte percheziții sunt în municipiul Bucureşti (1) şi județele Alba (2), Bacău (1), Bihor (1), Bistrița-Năsăud (1), Cluj (2), Constanța (33), Dolj (1), Harghita (1), Iași (4), Ialomița (1), Ilfov (1), Mureș (1), Neamț (4), Olt (1) și Teleorman (6), la sediile sociale (39) și puncte de lucru (57) ale unor firme, dar și la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracțională. În ceea ce privește ocoalele silvice vizate acestea sunt 17 la număr. Vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru - depozite ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 61 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională. Faptele vizate sunt evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și delapidare.

”S-a stabilit că două grupări, constituite în județul Suceava, ar controla 20 de societăți comerciale, cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură şi alte activităţi forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea şi rindeluirea lemnului” și „Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”. Astfel, prin intermediul acestor societăți, din anul 2019 și până în prezent, ar fi efectuat diverse operațiuni ilicite în domeniul silvic. Practica evidențierii fiscale parțiale/neevidențierii tranzacțiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din județele Constanța, Suceava, Cluj, Alba, Botoșani, Bacău, Vrancea, Iași, Teleorman, Ilfov și din municipiul București, existând indicii că acestea ar fi rezultatul unui proces de achiziție lemn/prelucrare buștean/producție brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacții evazioniste. Cele două grupări ar fi furnizat masă lemnoasă cu evidențierea parțială a volumului și/sau valorii acesteia, sens în care, în conivență cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parțial, prin virament bancar, iar diferența, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere. Din cercetări a reieșit că banii, rezultați din infracțiunile de evaziune fiscală, săvârșite prin modalitățile descrise mai sus, ar fi fost introduși într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deținute de către alte societăți comerciale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Anchetatorii au mai anunțată că după efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice și inventarieri ale materialelor lemnoase, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale în domeniul silvic. La sediul IPJ Suceava vor fi citați pentru a fi audiați și mai mulți martori.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Ordine Publică și Institutul Național de Criminalistică, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de ordine publică, de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminalistică ale inspectoratelor de poliție județene Alba, Bacău, Buzău, Botoșani, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iași, Ialomița, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva. Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” și al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 85 de percheziții în tot județul la traficanții de material lemnos. Sunt vizate și mai multe ocoale silvice.
 Vizualizări articol: 4283 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.4 din 5 voturi
85 de percheziții în tot județul la traficanții de material lemnos. Sunt vizate și mai multe ocoale silvice3.455

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei